După ce au repurtat câte două victorii pe parcursul zilei inaugurale la turneul de deschidere al ediției 2017/18 în Campionatul Național U16 masculin, LPS Bihorul 1 Oradea și CSȘ Sighetu Marmației s-au confruntat direct într-un meci găzduit la Sala Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea. Jocul a fost adjudecat de maramureșeni. Rezultatul final a fost de 54-71. Pe sferturi: 18-21, 6-19, 10-16, 20-15.

Partida a demarat sub semnul echilibrului însă echipa din Sighet a reușit să se instaleze la conducere. LPS Bihorul a reușit să egaleze situația la 16, însă primul act s-a terminat cu un avantaj de o posesie, scor 21-18, în favoarea lui Sighetu Marmației.

Actul al 2-lea a consemnat desprinderea decisivă a echipei vizitatoare, grație unui parțial de 19-6. Repriza secundă a fost mai echilibrată, dar controlată de către Sighetu Marmației. Scorul parțial al ultimelor 20 minute de joc a fost de 31-30 în favoarea echipei oaspete.

De notat că antrenorul Zoran Vranes a utilizat câțiva jucători de la generația 2003, precum Vlad Marinău și George Vicaș, în condițiile în care adversarul mizează în principal pe jucători din 2002. De altfel, la formația din Sighet evoluează unul dintre cei mai de perspectivă tineri jucători ai baschetului românesc, Ciprian Albu.

LPS Bihorul 1 Oradea joacă la acest turneu fără George Usca, pivotul generației 2003, care a câștigat titlul național la minibaschet, respectiv medalia de bronz la U14. El are o accidentare la genunchi.

În urma acestui meci, LPS Bihorul 1 Oradea are 2-1 la general și se menține cu șanse mari în lupta pentru calificare în faza următoare a CN U16 masculin – ediția 2017/18. În schimb, CSȘ Sighetu Marmației are 3-0.

Turneul de la Oradea continuă în cursul după-amiezei de sâmbătă (28.10), respectiv dimineții de duminică (29.10).