Generația 2003 a încheiat participarea la cel de-al 2-lea turneu din cadrul European Youth Basketball League, Zona Europa Centrală. Evenimentul desfășurat la Paks, Ungaria, s-a încheiat duminică (14.01).
În cadrul ultimei zile, formația antrenată de către Zoran Vranes și Zoltan Hidi a obținut următoarele rezultate:
vs Mladost Zemun (Serbia), scor 59-83
vs Inter Bratislava (Slovacia), scor 62-65
Prin urmare, LPS CSM Oradea a încheiat grupa cu un bilanț general de trei victorii și cinci înfrângeri. De notat că la turneul din Ungaria, elevii lui Zoran Vranes au avut parte de oponenți redutabili și nu au reușit să obțină vreo victorie în cele patru partide disputate. Orădenii au avut mai multe partide echilibrate, precum cele cu Feniks, Tampere și Bratislava, acestea constituind experiențe utile sportivilor. Anterior,  la primul turneu, desfășurat în luna septembrie, gruparea din Oradea a câștigat trei meciuri și a pierdut unul. Echipa a încheiat pe locul al 6-lea din totalul de nouă poziții.
Astfel se încheie aventura în arena internațională în acest sezon pentru generația 2003. Aceasta urmează să reintre în Campionatul Național al României. O parte a sportivilor vor juca în Grupa valorică A, iar o alta în grupa valorică B. În fine, jucătorii născuți în anul 2004, vor juca în competiția U14 din European Youth Basketball League, în cadrul turneului găzduit la Oradea, între 19-21 ianuarie anul curent.
Foto: Roby Boros