LPS CSM 1 Oradea a repurtat cel de-al 5-lea succes în faza semifinală a Campionatului Național U16 masculin – ediția 2017/18. Formația antrenată de Zoran Vranes a învins LPS Focșani, scor 75-52, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din penultimul act al competiției.

Confruntarea s-a desfășurat sâmbătă (14.04), la sala de sport a Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea. În tur, la Focșani, orădenii au învins cu 79-62.

Situația în clasamentul Grupei A-A la data de 15 aprilie 2018 este următoarea:

1. Agronomia București – 8/0 16 puncte
2. CSȘ Sighetu Marmației – 5/3 13 puncte
3. LPS CSM 1 Oradea – 5/2 12 puncte
4. CSU Sibiu – 2/4 8 puncte
5. CSM Steaua 2 București – 1/5 7 puncte
6. LPS Focșani – 0/7 7 puncte

Programul echipei orădene cuprinde două meciuri în deplasare, la Sibiu și Sighetu Marmației, respectiv un joc pe teren propriu, cu CSM Steaua 2 București. Primele trei clasate la încheierea fazei semifinale se califică pentru turneul final al Campionatului Național al României rezervat sportivilor născuți după 1 ianuarie 2002.