În perioada 24-25 martie anul curent este programat un turneu din cadrul Campionatului Național U16 masculin – ediția 2017/18 contând pentru grupa valorică 25-34. Cele zece formații angrenate în această fază a competiției au fost repartizate în trei grupe.

LPS CSM 2 Oradea, antrenată de Alin Cureș, face parte din Grupa G-C, alături de CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, CNS Cetate Deva, respectiv Lucky Dragons Tîrgu Mureș. Formația orădeană este alcătuită din sportivi născuți în anul 2003, fiind mai mici cu un an decât categoria de vârstă la care sunt înscriși în acest sezon competițional.

Turneul amintit are loc la Tîrgu Mureș, în organizarea Lucky Dragons din localitate. Formația orădeană se va duela cu CNS Cetate Deva și Lucky Dragons Tîrgu Mureș în cursul zilei de sâmbătă (24.03), respectiv cu CSȘ Viitorul Cluj-Napoca în cadrul zilei de duminică (25.03).