Turneul numărul 2 din cadrul fazei de calificare a Campionatului Național U16 masculin – ediția 2017/18 a demarat vineri (01.12), la Sighetu Marmației. Oradea este reprezentată la acest eveniment de două echipe.

Evenimentul amintit a demarat, de Ziua Națională, cu duelul direct al echipelor orădene. LPS Bihorul 1, cu jucătorii generației 2002 și o parte a componenților generației 2003, a învins pe LPS Bihorul 2, alcătuită din ceilalți jucători ai generației 2003. Rezultatul final a fost de 97-40.

Sesiunea de după-amiază a inclus cel de-al 2-lea meci al echipei LPS Bihorul 1 Oradea. Adversar a fost CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 112-16 în favoarea elevilor lui Zoran Vranes și Zoltan Hidi.

În urma acestor rezultate, LPS Bihorul 1 are un bilanț general de 5-1, iar LPS Bihorul 2 ajunge la 0-5.

Ziua de sâmbătă (02.12), cuprinde câte două meciuri pentru ambele echipe orădene.

Reamintim faptul că ambele echipe U16 sunt alcătuite din sportivi recrutați în cadrul Academiei CSM Oradea.

Foto: Roby Boros