Echipa U13 băieți a CSȘ LPS Bihorul Oradea s-a calificat în faza semifinală a Campionatului Național la categoria destinată copiilor născuți în anul 2002 sau ulterior. Formația pregătită de către Călin Pop a încheiat a 2-a fază a competiției pe locul al 2-lea în cadrul grupei 4.

Orădenii au fost devansați în clasament de U Mobitelco 1 Cluj-Napoca. Cele două echipei s-au confruntat în ultimul meci din faza de calificare. Partida desfășurată sâmbătă (10.01), la sala LPS din Oradea, s-a încheiat cu scorul de 41-70.

Astfel, grupa lui Călin Pop avansează în faza semifinală, acolo unde va face parte dintr-o grupă de opt echipe. La ora actuală nu se cunoaște componența completă a grupei semifinale întrucât mai sunt meciuri de jucat, acestea urmând să definitiveze ordinea în clasamentul grupelor de calificare. Cert este că LPS CSȘ Bihorul Oradea se va duela cu echipele clasate după cum urmează în faza de calificare: Grupa 1 – locul 1 și 3, Grupa 2 – locul 2 și 4, Grupa 3 – locul 1 și 3, Grupa 4 – locul 4.

Se va juca în sistem fiecare cu fiecare. Partidele se vor disputa în cadrul a patru turnee. Acestea se vor desfășura după cum urmează:

– Turneul 1 (patru etape): 30 ianuarie – 1 februarie
– Turneul 2 (trei etape): 28 februarie – 1 martie
– Turneul 3 (patru etape): 27-29 martie
– Turneul 4 (trei etape): 25-26 aprilie

Primele trei clasate în faza semifinală avansează la turneul final. Locul 4 în faza semifinală va participa turneul de baraj.

Notă
Echipa U13 a LPS CSȘ Oradea este alcătuită din copii ai academiei de baschet CSM Oradea