Echipele LPS Bihorul Oradea au susținut câte două meciuri fiecare în cursul zilei de miercuri (08.07), la Campionatul Național de mini baschet de la Mangalia. Prima și a 3-a echipă au repurtat câte două victorii, pentru ca cea de-a 2-a echipă să obțină un succes.

Cel mai important moment al zilei a fost urmărit cu maximă atenție de majoritatea antrenorilor de la echipele bine cotate în baschetul juvenil românesc. Acesta s-a consumat la meciul dintre LPS Bihorul 1 Oradea și U Mobitelco 1 Cluj-Napoca. S-au duelat două dintre cele mai bune echipe prezente la Mangalia, nivelul jocului propriu zis, dar și parcursul celor două formații până la încleștarea directă având darul de atrage privirile majorității reprezentanților școlilor puternice de baschet din țara noastră.

Meciul a fost câștigat de formația orădeană, antrenată de tandemul Călin Pop – Anamaria Mesaros. Rezultatul final al partidei a fost de 37-27, acesta fiind cel de-al 5-lea succes al bihorenilor, unul ce garantează prezența acestora între primele opt echipe ale turneului de la Mangalia.

Finalul partidei a consemnat o bucurie generală a delegației orădene, la care au participat, alături de jucătorii primei echipe, o bună parte a staff-ului prezent la Mangalia, părinții, dar și componenții celei de-a 2-a echipe. Din păcate jucătorii echipei a 3-a nu au putut asista la momentul de bucurie deoarece ei se aflau pe un alt teren, disputânu-și jocul din sesiunea de seară.

A fost fără îndoială un moment de descătușare pentru tinerii copii care au depus un efort extraordinar în condiții de căldură extremă.

Iată rezultatele complete înregistrate de formațiile orădene în cursul zilei de miercuri.

LPS Bihorul 1 vs Steaua Magic 1 București, scor 53-15
LPS Bihorul 1 vs U Mobitelco 1 Cluj, scor 37-27

LPS Bihorul 2 vs CSU Brașov, scor 39-11
LPS Bihorul 2 vs Viitorul București, scor 17-27

LPS Bihorul 3 vs Șoimii Albi București, scor 38-8
LPS Bihorul 3 vs BC Juniors Craiova, scor 45-3

După aceste meciuri LPS Bihorul 1 Oradea are 2-0 la general în grupa locurilor 1-16 din Grupa Roșie.

LPS Bihorul 2 Oradea are 1-1 la general în grupa locurilor 1-16 din Grupa Galbenă.

În fine, LPS Bihorul 3 Oradea are 4-1 la general în grupa de zece echipe în care a fost repartizată în Grupa Albastră.

Programul de joi (09.07):

Ora 08:00, LPS Bihorul 1 vs CSȘ Mediaș
Ora 08:00, LPS Bihorul 2 vs Together Târgu-Mureș
Ora 09:00, LPS Bihorul 3 vs Steaua Magic 2 București