LPS CSM 1 Oradea a obținut cea de-a 3-a victorie din tot atâtea meciuri disputate în faza semifinală a Campionatului Național U16 masculin – ediția 2017/18. Formația antrenată de către Zoran Vranes și Zoltan Hidi a depășit pe CSȘ Sighetu Marmației. Rezultatul final al partidei desfășurate duminică (11.03), la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea a fost de 102-70.
Partida a demarat sub semnul echilibrului, orădenii instalându-se la conducere. Jucătorii formației gazdă au avut mari dificultăți la linia de pedeapsă pe tot parcursul primei reprize. Oaspeții au reacționat rapid, Ciprian Albu reușind mai multe acțiuni în urma cărora a punctat. Echipa din Sighet a trecut la conducere și a terminat secvența inaugurală în avantaj, scor 24-22.
Sfertul al 2-lea a evidențiat echilibrul dintre cele două echipe cu precizarea că oaspeții au continuat să depindă aproape exclusiv de aportul unui jucător. Oradea a continuat să joace agresiv în defensivă, în pofida faptului că George Vicaș și Vlad Marinău au fost sancționați cu câte trei greșeli personale. LPS CSM a trecut la conducere, scor 38-34, în minutul 17 al partidei, moment în care Ciprian Albu s-a accidentat. Acesta nu a putut continua jocul, periclitându-și prezența la echipa națională U16 pentru acțiunea de săptămâna viitoare.
Formația oaspete a decis să se retragă la vestiare în semn de protest, după care a revenit pe parchet, însă a optat să refuze jocul în ultimele trei minute ale secvenței a 2-a. Astfel, diferența a trecut de 20 puncte până la pauză, scor 57-36.
Repriza secundă s-a jucat exclusiv pentru că așa prevede regulamentul. Nivelul jocului a fost incomparabil mai scăzut față de cel din prima jumătate. Dovadă în acest sens este inclusiv raportul faulturilor sancționate, nivelul intensitate în joc a scăzut dramatic. Lucru deloc favorabil pentru cele două echipe în condițiile în care numărul jocurilor competitive la juvenil este extrem de redus.
Cele consemnate în cadrul acestui meci evidențiază cât se poate de clar problemele existente în baschetul românesc. Ele provin exclusiv de la acest nivel, iar o astfel de desfășurare nu are cum să atragă tinerii spre jocul de baschet. Un aspect asupra căruia ar trebui să se gândească toți factorii implicați, toți cei care activează și care se preocupă de această ramură a sportului cu mingea la coș din țara noastră.
CSM LPS 1 Oradea are un bilanț general de 3-0 în Grupa A-A din faza semifinală (locurile 1-12) a Campionatului Național U16 masculin – ediția 2017/18. Următoarele două jocuri ale formației antrenate de către Zoran Vranes și Zoltan Hidi se desfășoară în perioada 23-25 martie anul curent, la București. Adversari vor fi CS Agronomia și CSM Straua 2 din localitate.
Foto Roby Boros